Lia Olguța Vasilescu: „Ucraina nu a tratat bine minoritatea română. Ar fi cazul să se gândească la copiii noștri”

Publicat: 17/05/2023, 12:00

Lia Olguța Vasilescu, primar al Municipiului Craiova, a fost invitata lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Aceasta spune că peste 90% din populația României este alături de Ucraina în acest război. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Eu am spus-o în Parlamentul României, în momentul în care am aprobat o zi a limbii ucrainene în România prin lege, am spus că ar fi frumos ca și Ucraina se gândească la copiii noștri care nu mai sunt lăsați învețe în școlile românești.

Deci, cum s-a tratat de către Ucraina minoritatea română, noi nu am făcut acest lucru acum, în momentul în care au avut nevoie de noi, adică populația României cred în cea mai mare parte, peste 90% sunt alături de Ucraina în acest război și este normal pe undeva fim așa.

Asta nu înseamnă ei au tratat bine pe cei din minoritatea noastră. Cât despre Brațul Chilia este foarte complicat și vă spun și de ce. Internațional, noi nu putem să câștigăm acest război în acest moment.

Adică noi venim și spunem că se distruge un patrimoniu UNESCO, se distruge Delta Dunării și pe de altă parte, vine întreaga comunitate internațională care ne spune că puțin îi interesează de Delta Dunării. Pe ei îi interesează ca Ucraina să câștige războiul. Pe noi ne interesează țara noastră, România.

Noi nu avem o politică foarte coerentă de ani de zile. Grupul de la Vișegrad de fiecare dată erau foarte uniți și spuneau pe aici nu se trece și nu puteai treci de ei. România nu a avut niciodată un partener atât de important.

A încercat facă Victor Ponta la un moment dat Grupul de la Craiova, nu știu dacă mai aduceți aminte. În 2015 au venit cei doi premieri ai Serbiei și ai Bulgariei la Craiova ca să se formeze un fel de minoritate de blocaj în tot ceea ce înseamnă negocierile care urmau să aibă loc”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...